Obiective turistice

Vineri, 31 mai 1935, satul Maglavit, judetul Dolj. În vreme ce se afla pe câmp cu oile, un tânăr de 17 ani a avut o viziune misterioasă. În faţă i-a apărut un bătrân îmbrăcat în alb, care levita la 20 cm de pământ, lângă o salcie. Speriat, Petrache Lupu a vrut s-o rupă la fugă, însă s-a împiedicat şi a căzut. Atunci, băiatul a fost povăţuit să îndemne oamenii la pocăinţă şi să se ducă la preotul din sat, Nicolae Bobin, ca să-i spună ce s-a întâmplat.

Petrache nu s-a încumetat să asculte vedenia, crezând că mintea îi jucase o festă. O săptămână mai târziu, la 7 iunie, bătrânul şi-a făcut din nou apariţia, dar tânărul iarăşi n-a dezvăluit nimănui cele întâmplate, de teamă ca oamenii să nu-l considere nebun şi să-l trimită în vreun ospiciu. În următoarea zi de vineri, la 14 iunie, în jurul orei 18.00, ciobanul a avut din nou viziunea dinainte. La scurt timp după ce Petrache Lupu a dezvăluit ce i se întâmplase, păţania lui făcuse înconjurul României. Pelerinii au început să vină din toate colţurile ţării, împreună cu bolnavi în căutarea alinării suferinţelor. Ziarele au contribuit din plin la popularizarea cazului, astfel că mulţimea de oameni creştea de la o zi la alta. Lângă biserica la care slujea preotul Bobin, tânărului i-a fost construit un foişor, prin faţa căruia treceau mulţimile pe jos, în căruţe, trăsuri ori cu maşini de la oraş. Petrache Lupu a fost plimbat prin ţară, adesea fiind vizitat de episcopi, mitropoliţi, politicieni, atât autohtoni, cât şi din străinătate. Minunile n-au întârziat să apară. Ologii care veneau la Maglavit ori îl întâlneau pe vindecător aruncau cârjele şi plecau pe picioarele lor, fericiţi, spre casă. Pentru credinţa lor, mulţi orbi au început să vadă, pocăindu-se şi urmând calea dreaptă.

Decenii în șir apoi, numele lui Petrache Lupu, respectiv acela al comunei doljene Maglavit, au fost sinonime cu „minunea divină” şi cu vindecările miraculoase săvârşite aici. Dar şi cu afluenţa puhoaielor de pelerini. În vara anului 1935, într-o singură zi, zece trenuri suplimentare supraîncărcate au pornit din Craiova pentru a transporta pelerini la Maglavitul situat la 15 kilometri de Calafat.

După intrarea României în război cu ruşii, alături de aliaţii nemţi, Petrache Lupu a fost dus cu avionul până la cotul Donului, ca să sfinţească trupele, din ordinul personal al mareşalului Ion Antonescu. Se spune că prezicătorul ar fi spus oştirii că războiul va fi pierdut de români. După venirea comuniştilor la putere, Petrache Lupu a fost marginalizat, iar oamenii l-au mai vizitat, de frică, doar pe ascuns. În noaptea de 1 august 1952, o maşină a intrat în localitatea în care sfântul îşi ducea zilele. Acesta îi aştepta în curte, primenit şi îmbrăcat în haine curate. L-au suit în maşină, dar motorul maşinii n-a vrut să pornească, decât după ce Petrache s-a rugat în acest sens. Întors acasă în luna octombrie, securiştii l-au mai ridicat în câteva rânduri, fără să-i poată găsi vreo vinovăţie pentru a-l trimite la canal. Petrache Lupu a fost căsătorit cu Veta, care a murit în 1966. S-a recăsătorit, trăind până în anul 1998, într-o casă cu nimic mai deosebită decât celelalte din sat. Interesant este că ciobanul devenit sfânt n-a luat niciodată bani din donaţiile făcute de cei care-l vizitau la Maglavit. Neurologul Gheorghe Marinescu şi profesorul Constantin Parhon, care l-au consultat pe cioban, au pus verdictul că acesta era perfect sănătos.

Balta este situată între localitatea Maglavit și Dunăre. Se poate pescui doar cu permis de pescuit, taxa cerută fiind de 20 lei / 12 h. Specii de pește care se găsesc în baltă: crap, somn, caras, șalău, roșioară, biban, plătică.

Povestea construirii mănăstirii este legată de un cioban analfabet, surd și sărac lipit pământul-Petre Lupu, despre care se spune că în 1935, între Paște și Rusalii, lui Petrache i-a apărut în cale Dumnezeu cerându-i să propovăduiască dragostea față de credință. Astfel i-a redat auzul și vorba, viziunile și vindecările sale făcând din Maglavit un loc de pelerinaj.
Mănăstirea Maglavit a fost desființată de comuniști și reînființată, cu hramul Izvorul Tămăduirii, în 1990, an în care s-au continuat lucrările neterminate înainte de război.
La mănăstirea Maglavit, este înmormântat Petrache Lupu.

După Revoluția din 1989, la 17 august 1990, la dorința credincioșilor, Mitropolia Olteniei reînființează mănăstirea, începută în 1936. Păstoria a fost încredințată Arhimandritului Policarp Sidor. În zonă n-a fost în trecut viață monahală, dar după întâmplările lui Petrache Lupu s-au așezat aici câțiva călugări, iar pe malul Dunării – o mică obște de călugărițe. Aici, „la buturugă”, unde a început să slujească un călugăr, era și un stareț cu numele de Nicanor. Tot atunci, a început construirea unei mari biserici cu scopul de a perpetua mesajul Maglavitului și a îl răspândi. Biserica mare din zid de cărămidă a fost plănuită și proiectată pe piloni pentru a fi ferită de apele Dunării.

În prezent, datorită construirii unui dig, apa nu mai amenință biserica. Ridicarea bisericii a început în 1936 și s-a continuat, dar în mai mică măsură, până în 1940.
După 1990, s-a închis subsolul și parterul cu cărămidă, constituindu-se astfel locul pentru slujbe.
În anul 2010, Mănăstirea Maglavit a fost transformată din mănăstire de călugări în mănăstire de maici.

În vara anului 1935, la Maglavit, un sat din apropiere de Dunăre, unui cioban pe nume Petrache Lupu, i s-a arătat Dumnezeu. Gângav din naștere și analfabet, după ce a primit porunca divină să aducă lumea înrăită și nărăvită pe drumul cel bun, ciobanul a început să vorbească și să facă minuni. Așa s-a născut unul din cele mai faimoase fenomene religioase din România, care a adunat mulțimi de sute de mii de oameni, veniți din toate județele țării, deopotrivă intelectuali, preoți, politicieni și țărani. Repovestim istoria Maglavitului, de dragul pitorescului ei, că pe o întâmplare miraculoasă, inexplicabilă, așa cum a rămas și în caietele părintelui Nicolae Bobin, cel care a notat cu fidelitate „spovedaniile” consăteanului său, Petrache, precum și mărturiile unor oameni care l-au cunoscut îndeaproape pe „Sfântul”, porecla cu care ciobanul căruia i s-a arătat Dumnezeu a trecut în lumea de dincolo.

Poveștile despre Petrache Lupu și locul în care acestuia i s-a arătat Dumnezeu sunt nesfârșite. Poate cel mai simplu este să mergi acolo. Să vezi locul din pădure, numit „la buturugi”, unde „Moșul” s-a arătat, sau la salcia de care El s-a sprijinit și de-atunci picură apă tămăduitoare din ea, sau la crucea din luncă, de lângă cei patru duzi, de unde Petrache, un cioban orfan și analfabet, a știut să spună cuvântul lui Dumnezeu. Nu ai cum să nu simți puterea, apăsarea acelui loc întins, plin cu ochiuri de apă, la marginea pădurii de salcâm. Dacă stai nemișcat în aerul plin de lumină, auzi Dunărea, auzi rugăciunile de altădată, împletite în acea curgere nesfârșită de apă. Și un glas ce merge parcă înaintea tuturor, ușor de recunoscut: Petrache Lupu, Omul lui Dumnezeu.